delta dunării

Delta Dunării – un paradis turistic

Cazare Delta Dunării

O vacanță reușită în România include, cel puțin o dată în viață, cazare în Delta Dunării, iar asta nu doar pentru că este a doua ca mărime de pe întreaga planetă, ci mai ales pentru că Delta noastră este cea mai bine păstrată din întreaga Europă.

Delta Dunării s-a format în urmă cu cinci mii de ani, într-un golf al Mării Negre. Astăzi, Delta găzduiește în apele ei numeroase plante și animale pe cale de dispariție și protejate prin lege, precum și 25 de tipuri diferite de ecosistem.

Trei brațe și 5200 km² de natură pură

Orice turist care alege cazare în Delta Dunării trebuie să știe câteva lucruri importante despre acest loc frumos și complicat. De exemplu că, la vărsarea în Marea Neagră, fluviul Dunărea se bifurcă într-o rețea complicată de canale care unesc trei brațe principale: Chilia, Sulina și Sfântul Gheorghe, fiecare dintre acestea cu „personalitatea" și atracțiile sale. Astfel, dacă te decizi să vizitezi cel mai tânăr dintre cele trei brațe ale Dunării – Chilia – poți avea ocazia să zărești cea mai mare colonie de pelicani ori caii sălbatici din pădurea Letea. De asemenea, stuful de pe marginea apei cazează 30% din populația de ibiși țigănuși din Europa.

Delta Dunării

Delta Dunării turistică

Populația în Delta Dunării nu depășește 15.000 de persoane, însă turiștii care vin în această zonă atrași de minunata natură măresc considerabil această cifră. În vreme ce localnicii trăiesc în case simple, acoperite cu stuf, turiștii au la dispoziție mai multe tipuri de cazare în Delta Dunării. Pe lângă obișnuitele camere închiriate la hotel ori pensiune (și, de ce nu, chiar în casele oamenilor – care sunt din cale-afară de bucuroși de oaspeți!), amatorii de plimbări pe apă mai pot alege să închirieze bărci de mici dimensiuni (2-10 persoane) cu care pot observa în liniște frumusețile naturii.

12 tipuri de habitate și numeroase specii pe cale de dispariție

Delta Dunării are a treia cea mai mare biodiversitate din lume, fiind întrecută doar de Marea Barieră de Corali din Australia și de Arhipelagul Galapagos, în Ecuador. Acest ținut al apelor, aflat în patrimoniul mondial UNESCO, este reședința a peste 5.500 de specii de animale și plante, care își împart un teritoriu de aproape 600.000 ha. De asemenea, mai mult de 50% din biosfera Deltei este intactă și întreaga zonă este împărțită între locuri turistice și areale în care turismul, vânătoarea și pescuitul sunt reglementate cu strictețe.

Cazare în Delta Dunării

În calitate de turist, poți alege între mai multe tipuri de cazare în Delta Dunării. Îți poți petrece vacanța într-una din adevăratele „stațiuni" de pe malurile Deltei; te poți bucura de servicii de lux la cazare, cameră de cinci stele și room-service non-stop. Ori poți alege una din numeroasele pensiuni micuțe și primitoare, care oferă, însă, mult mai puține facilități oaspeților. Pentru o experiență autentică, poți înnopta în gospodăriile modeste, dar îngrijite ale localnicilor.

Orice ai alege ca variantă pentru cazare în Delta Dunării, trebuie să știi că Delta, cu peisajele sale care îți taie răsuflarea și biodiversitatea sa uimitoare, este paradisul oricărui turist îndrăgostit de natură.

Rezervă Acum